„Uite cum suferim noi aici departe pentru Urziceni…”. Un prieten din fotbal a avut remarca miercuri seară. Eram împreună cu un alt amic într-un pub din Bruxelles. În aceeași formație fuseserăm undeva la începutul anului într-un alt bar din București, când ne spusese că Unirea o să ia campionatul. La vremea aceea părea de-a dreptul imposibil. Acum suntem într-o chestie extraordinară. Un bar plin de televizoare și de oameni în inima capitalei europene, la doi pași de locul unde lucrează… oh, nu, iar el?!
Atmosfera e senzațională. Suntem câteva zeci, poate două sute de „consumatori” de fotbal. La „Fat Boy” e seara de Champions League, se văd absolut toate meciurile și arena e arhiplină. Vedem, simțim ce ne unește. Vin europarlamentari și funcționari europeni la patru ace, cu genți care costă cât multe din butoaiele de bere pe care un guraliv, cred că e italian, le schimbă pe bandă rulantă. Sunt puști de liceu cu cercei în nas și în limbă, doamne respectabile, oameni bogați și săraci, într-o adunare pestriță și fremătândă. Se bea bere, se vorbește tare, se înjură zgomotos și se urlă de bucurie la goluri. Un Turn Babel – ce gol a dat olandezul pentru Liverpool! – menit să ne traducă sloganurile acelea inspirate, desprinse din viață: „În numele jocului” și „Fotbalul ne unește pe toți!”. De naționalități nu are rost să vorbim. De la indieni până la orice.
Rușii și spaniolii pleacă primii, că se termină Rubin – Barcelona. Englezii sunt cei mai mulți și sunt împărțiți între Arsenal și Liverpool. Gălăgioși sunt și italienii. Fanii Fiorentinei și ai lui Inter au fulare. Tifossi în toată regula. La o altă masă sunt patru-cinci unguri. Nu par microbiști, dar se agită când egalează Debrecen la un moment dat.
Partida a fost transmisă de Al JazeeraExact lângă intrare e televizorul nostru. E dat pe mute. Oricum nu am înțelege nimic, că meciul e transmis de Al Jazeera 2 și oricum e cea mai deprimantă atmosferă, să fim sinceri cu noi. La ora când încep meciurile, Ghencea e cea mai tristă dintre toate arenele Europei. Văzând startul unei seri de Ligă pe șapte-opt televizoare îți dai seama că trebuie să învățăm să ne bucurăm mai mult de fotbal. Odată ce meciul avansează, un scoțian chelios și cu ochelari își dă seama că are adversari neașteptați. Grupul nostru se mărește. Vin și băieții de la PRO TV, mai vin și cei de la Prima, plus alți doi-trei români din Bruxelles și astfel ne prinde atmosfera. Ne manifestăm din ce în ce mai zgomotos și atragem atenția.
„Urziceniiiiii!!!”
„Cine joacă aici?”, se tot întreabă nedumeriți cei din bar „Urziceniiiii?!”, cu accent prelungit și lălăit pe ultimul „i”. În urmă cu 2-3 ani, toți fanii Unirii încăpeau în pubul ăsta simpatic, acum brandul e internaționalizat. Șuturile lui Frunză, execuțiile lui Brandan sau Maftei ne încing. Finalul e cu artificii. Se înscrie pe aproape toate stadioanele și se aud țipete din toate părțile. Liverpool, Inter, Alkmaar, Stuttgart – toată lumea dă gol. Noi? „Fu.u-i”. Luăm.
Scoțianul de lângă noi Scoțianul nostru era la baie și se bucură ostentativ abia la reluări. Suntem pleoștiți și ne enervează entuziasmul celorlalți. Până când se trezește Onofraș să prindă șutul ăla de vis. Țipăm toți ca apucații. Românește. Ca la noi acasă. Ne luăm în brațe și nu exagerez, parcă rumoarea barului se raportează cumva la grupul de la intrare. Ne place fotbalul, suntem atât de dornici să ne bucurăm de el că e și păcat să ne pierdem timpul în dispute inutile și ieftine acasă. Avem revelația asta departe. Trebuie să ne întoarcem la originile jocului, să învățăm să trăim fotbalul oriunde și oricând alături de o echipă românească. Pe neașteptate, într-un bar de îmbuibați cu fotbal am descoperit că într-un colț avem și noi loc. Să privim și, da, chiar să ne bucurăm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER